Ecologia incepe aici - SalvaEco.org  

Colinde de Crăciun
Despre noi
Echipa
Activitati
Proteste
! Sfaturi Ecologice
Sarbatori Ecologice
Galerie Foto
Awards
Legislatia Ecologica
Turism
Finantari
Programe de finantare
Galerie Foto
Ecotopia Photo
Plante rare
Plante Medicinale
Insecte rare
Promovare

O lume plina de mistere

Carasei pe aratura
Intr-o vara ma aflam pe sesul unei vai intinse a mosiei satului Ezareni, judetul Balti. Se sapa aici un sant adanc si lat, menit pentru drenaj. Apa din sol era aproape de suprafata si plantele agricole nu cresteau prea bine. Cu ajutorul acestui canal, surplusul de apa avea sa se scurga, iar solul sa devina mai fertil.
Excavatoristul facu semn sa ma apropii si imi zise:
- Cand voi slobozi pamantul din caus, sa te uiti, poate vei gasi vreun carasel.
Va spun drept, vorba lui ma mira grozav. Asta nu am mai facut-o: sa strang carasei din urma excavatorului!
Dar m-am pripit cu concluziile mele.
Cand excavatoristul rasturna un caus cu pamant umed si cleios, am zarit ceva lucind la soare.
- Du-te si ia caraselul, - imi spuse barbatul.
M-am apropiat de locul cu pricina, convins ca nu-i aici nici un fel de peste. Dar cele vazute mi-au intrecut toate asteptarile. Era un carasel, dezvelit dintr-o gaoace de pamant, bine umezita in interior. Apoi am mai gasit inca trei.
Un piscicultor, caruia i-am povestit intamplarea, mi-a explicat:
- Caraseii in starea aceasta pot trai in pamant sase-sapte ani, chiar si mai mult.
Si prin partile din aproprierea orasului Cahul, cautand cu harletul rame pentru pescuit, oamenii dau de carasei.
- Totusi, cum se explica faptul ca pestele poate trai fara apa?
- In primul rand, nu toate speciile de pesti au o asemenea particularitate. Cat priveste caraseii, cand seaca lacul, ei se afunda in namol. Acolo traiesc in stare de amortire, intr-un cocolos de pamant, ca intr-o gaoace. Bineinteles, interiorul gaoacei e umed.
Aceasta este o adaptare utila, care in unele cazuri ii face pe carasei sa fie primii pesti intr-un iaz reconstruit.

Soparla cu doua cozi
Insotitorul meu, un baiat de vreo unsprezece ani, privea atent printre bolovanii de piatra insirati pe-o fasie de ses ingust de la poalele stancilor satului Varatic.
La un moment dat se opri locului si, privind intr-un singur punct, imi facu semn cu mana. Venind mai aproape, am vazut pe un dambusor o soparla cu doua cozi.
- Ce-i asta? Sa fie o anomalie? - intreba baiatul.
- Da. soparla apare din ou cu o singura coada, de care se poate lipsi cand se salveaza de dusmani... - i-am raspuns.
Baiatul isi aminti:
- Odata am vrut sa prind o soparla pentru ungherasul viu si am ramas numai cu un capat de coada in mana.
- Asa li-i felesagul. Daca soparla simte o durere cat de mica, muschii din jurul vertebrelor se contracta in asa fel, incat coada se rupe. Astfel ea scapa de urmarirea bursucului, vulpii, cocostarcului...
Tot gratie naturii, soparla mai poseda si capacitatea de a-si restitui pierderea. Dar coada ce-i creste e putin mai scurta si de alta culoare.
Uneori insa, coada nu se rupe complet si atunci alaturi de cea veche creste una noua.
Iata de ce soparla vazuta de noi este stapana a doua cozi.

Cum racul a prins un baiat
In orasul Edinet este un adevarat coltisor de rai - parcul situat pe niste costise abrupte de deal cu lacul intins pe fundul vaii. Aici, vara, copiii se distreaza dupa placul fiecaruia: se balacesc, inoata, fac bai de soare. Nu uita nici de pescuit.
Dar ocupatia cea mai interesanta este pentru ei prinsul racilor. Copiii foarte bine cunosc viata acestui crustaceu cu carapacea bruna-verzuie (care devine rosie la fiert), cu prima pereche de picioare in forma de cleste si cu abdomenul din inele.
Racii sunt sanitarii lacurilor si raurilor. Ei curata fundul bazinelor acvatice de starvuri si ramasite ale vietatilor moarte. Cunoscand modul de hranire a racilor, copiii au nascocit un procedeu simplu si sigur de a-i prinde. Ei leaga de-o sfoara lunga bucatile de carne de vita alterata, pe care o arunca departe de la mal. Racii simt carnea si tabarasc asupra ei; baietii trag nada, racii o urmaresc, iar aproape de mal, copiii introduc pe sub apa o plasa mica de capron. Smuncesc si... racii sunt aruncati pe mal.
Se mai intampla si invers. Odata, un rac a prins un baiat.
E vorba de Racila. El, cotrobaind cu mainile prin namol si radacinile copacilor din tesitura malului, nimeri peste cel mai mare rac din lac. Crustaceul il insfaca de deget si il tinu pe loc. La inceput baiatului ii paru gluma. Se smunci intr-o parte, in alta, dar... racul parca il priponise cu clestele sale puternice. Atunci Racila striga in gura mare:
- Ajutor!... Ajutor! M-a prins un rac!
Altceva era insa la mijloc: Racila isi aninase chiloteii in carligul unui ciot. Dar el credea ca racul e de vina...
E corect cine a spus: "spaima e la un pas de absurditate".

Nu ma atinge!
Intr-o mlastina mica prin tufele dese de rogoz, musteste apa. De undeva se aud niste sunete neobisnuite: "tum, tum, tum", tumuia o broscuta intunecata la culoare, cu labutele desfacute, cu narile si ochii deasupra apei. "Am s-o prind, - m-am gandit si am s-o tin in acvariu".
Ma aplecasem spre suprafata apei, dar broscuta ia-o de unde nu-i. Numai tulbureala - ca un fumusor, se zari pe fund. Pusei mana in namol, sub ea, si dintr-o smuncitura broscuta a ajuns pe mal. Privind-o, mutisem de mirare si, recunosc, m-am speriat putin. Broscuta se intoarse pe spate accentuandu-si abdomenul ornamentat intr-un mod neobisnuit. Ea imi atragea parca atentia: "Nu ma atinge, sunt otravitoare!"
Devenise clar: acesta era un brotacel. Pielea lui secreta o substanta atat de otravitoare, incat rareori pasarile si alte fiinte incearca sa-l vaneze. Brotacelul nu cunostea intentiile mele si s-a aparat ca in fata unui rapitor. Ce-mi ramasese sa fac? L-am reintors in stihia lui - mlastina cu balcaiese de apa.

Toaleta pitigoiului
Pitigoiul, pasarica livezilor, parcurilor si padurilor, poate fi recunoscut dupa obrajorii bucalati, albi, dupa chitiuta neagra de pe cap si pieptul galben.
E plin de neastampar. Salta de pe un ram pe altul, ciuguleste ceva din crapaturile scoartei unui mar batran. Ciripeste vesel si munceste din rasputeri. De, ma rog, are motiv de a se grabi, ca pasare insectivora, vesnic in cautarea hranei. Adica e un ingrijitor al pomilor, care numai intr-un singur an distruge pana la 300000 de oua ale insectelor daunatoare.
Dar ce s-a intamplat? Din ce motiv aterizeaza pe un musuroi de furnici de padure, mari rosietice? Curios lucru, zau. Pitigoiul ingenios, cuibarit in varful musuroiului le face furnicilor de lucru: sa culeaga parazitii din penele si puful lui. Cand toaleta a luat sfarsit, pasarica, bucuroasa, isi aranja penele si disparu in desisul copacilor.

Vara la... sanius
De pe un dambulet, peste stufarii si papuris, cautam sa vad locul, unde Prutul se varsa in Dunare. Dar staruintele mele ramaneau zadarnice din cauza salciilor pletoase lasate ca o adevarata cortina peste rau.
Insa o surpriza: la vreo treizeci de pasi de mine aparusera doua vidre. Se scufundau in apa, prindeau cate un chitic de peste, ieseau pe mal si il rontaiau.
Privindu-le, m-am intors cu gandul la acele vremuri, cand vidrele erau considerate dusmani inversunati ai pestilor. Aceasta acuzare fara nici un temei a facut ca ele sa fie nimicite in fel si chip.
Savantii de astazi au dovedit ca vidrele sunt niste pescari neintrecuti. Numai ca ele nu se ating de pestii sanatosi, ci dimpotriva, curata apele de cei bolnavi.
Vidrele au o fire jucausa si prefera... saniusul in plina vara. Numai sa nu credeti ca aceasta e o gluma. Am privit cu mare interes o astfel de joaca. Pe un dambusor plesuv aveau batatorit un lunecus. O vidra, urcata sus, lasandu-se pe spate se duse de-a saniusul pana-n apa. Prietena ei ii urma pilda. Apoi, ambele, pasind cu greu pe partea uscata a lunecusului, se ridicasera pe creasta dambusorului si din nou pornira la vale una dupa alta.
Joaca le-a fost stricata de cineva care se apropia de rau, fredonand o melodie.
Vidrele, auzind glas omenesc, se aruncara in apa, mistuindu-se in vizuina pitita sub o tufa de pe mal.

Radion CUCEREANU

  Sursa: Revista Natura
   
Ultimul numar al Revistei Natura

Publicatie de Ecologie, Turism si Cultura

Suntem datori, cat mai urgent, sa rezolvam problema poluantilor organici persistenti. detaliidetalii

"Spaima moliilor", imbatatoarea floare de levantica este totodata un remediu de sanatate, prea putin cunoscut detaliidetalii

Nedumerirea muzicantului Odata am fost intrebat de un muzicant: - Cum crezi, paianjenilor le place muzica? - N-am avut prilejul sa-i vad in calitate de melomani... detaliidetalii

Oamenii de cultura sunt alesii Celui de Sus pentru a lumina sufletele oamenilor detaliidetalii

Vezi arhiva Revistei Natura

 





 
Orice în favoarea naturii
Articolele si stirile de pe acest site nu angajaza decat responsabilitatea autorilor lor, si nu reflecta in mod necesar opinia SalvaEco. Reproducerea integrala sau partiala a oricarui material fara acordul scris echipei SalvaEco sau a autorului este interzisa.

© 2002-2024 All rights reserved "SalvaEco"
Gazduire și Domeniu - vt9 – Agence Web
Version 1.5.5,1274