Traind plenar marea Bucurie a Vietii, Brancusi avea sa spuna, catre sfarsit: "Viata mea nu a fost decat o insiruire de evenimente minunate". Iar cel mai minunat dintre acestea a fost, desigur, acela ca opera sa de apogeu, CAPODOPERA, a ramas celui caruia ii datora totul - pamantului natal strabun: "Nu vom fi niciodata indeajuns de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul". Astfel, desi muzeele si colectionarii din patru continente au adunat mai toate operele sale, la care a renuntat cu lacrimi si durere, Brancusi a vrut sa faca si a facut un urias Muzeu din propria lui tara.

In perioada 1937-1938 el ridica la Targu-Jiu ansamblul arhitectonic-sculptural format din Masa, Poarta si Coloana, dispus in lungul unei axe in panta, incepand de pe malul Jiului. Aceasta Via sacra romaneasca era inchinata "Eroilor de la Jiu", care si-au castigat o glorie nepieritoare prin fapta vitejeasca din 14 octombrie 1916, reusind sa intarzie inaintarea diviziei a 11-a bavareza. "Aici, batranii, femeile, cercetasii si copiii Gorjului au oprit navala vrajmasa, aparandu-si cu vitejie caminurile" - spune inscriptia comemorativa de la Podul Jiului.

Comanda ii era adresata lui Brancusi inca din 1935, de catre Liga Femeilor Gorjene, la recomandarea Militei Petrascu, ce nu se putuse angaja la o astfel de lucrare. "... nu va pot spune cat de fericit as fi sa pot face ceva la noi in tara" - ii scria Brancusi Militei Petrascu, la 11 februarie 1935. (...)

Masa tacerii, inconjurata de cele 12 scaune clepsidrice... In tacerea clipelor, gandul se indreapta spre trecut, spre zbuciumata istorie a unui popor ce si-a pastrat pamantul, limba si credinta cu o darzenie si o vitejie socotite adesea un adevarat "miracol". "Cand ma gandesc la vicisitudinile locuitorilor Daciei pana astazi - spunea Brancusi -, constat ca in istoria romanilor n-a existat o batalie eclatanta, ca la Valmy, la Austerlitz sau Verdun, dar romanasii nostri au fost invincibili prin vitejie, prin tenacitate si ductilitate diplomatica". In linistea serii, undele inspumate ale Jiului povestesc, acelora care stiu sa le asculte, despre o pagina glorioasa scrisa in acest colt de tara.

Aleea scaunelor marcheaza momente de ragaz, de odihna intru pomenire si aducere aminte. Iar Poarta sarutului aminteste de eroi urmasilor, prin privirea de neuitat a ochilor, a acestor imensi "ochi ai mintii?, ai memoriei, sugerati prin semnul sarutului asezat pe toate laturile monumentului. Se pare ca Brancusi ar fi spus: "Nu vedeti acesti ochi? Profilurile celor doi ochi? Aceste emisfere reprezinta dragostea. Ce ramane in amintirea celorlalti dupa moarte? Amintirea ochilor, a privirilor cu care ne-am aratat dragostea pentru oameni si pentru lume...".

Ultimele lucrari la Targu-Jiu s-au terminat spre sfarsitul verii 1938. Inginerul constructor al Coloanei, stefan-Georgescu Gorjan, isi aminteste: "Coloana infinitului se prezenta aurie, supla si sfioasa, judecatii descumpanite a cetatenilor Targu-Jiului. Acestia erau incredintati in mod foarte serios ca in varful coloanei urma sa se aseze o statuie! Se faceau chiar si pronosticuri: Dorobantul sau Tudor Vladimirescu...". O alta marturie ne incredinteaza: "Un politician facuse o remarca plata, ca, anume, Coloana pare neterminata si ca ar trebui sa i se puna in varf ... un soldat sau, macar, un vultur. Brancusi a raspuns calm si cu un zambet acru: "Va rog sa ma scuzati dar e imposibil... eu nu pot vedea in varful Coloanei mele nici soldat si nici un fel de pasare. Nu vreau sa vad decat cerul, daca am fost bine inteles". Se stie, de altfel, ca oficialitatile au fost de multe ori contrariate de natura marelui Ansamblu, ajungandu-se si la confruntari directe cu Brancusi. In marginirea lor, unii nu s-au sfiit sa-l ia chiar in deradere. Brancusi replica insa profetic: "Voi nu pricepeti si radeti de ceea ce fac eu acum, dar vor intelege altii mai tarziu...". (...)

"Drumul omului in viata porneste de la familie, de la vatra parinteasca. Pleci de la mai multe carari, trecand din etapa in etapa, unii ramanand in vraja iubirii, iar altii pornind spre o glorie care nu se sfarseste niciodata. Asta inseamna masa si scaunele, adica familia care dispare si ramane in tacere, dar de neuitat. Aleile incrucisate, drumurile despartite; scaunele grupate...

Poarta sarutului - este ultima etapa din tinerete... Omul iubeste viata, pe sine insusi; bancile sunt un drum lung, drumul lung al vietii spre gloria care nu are sfarsit - aceasta o simbolizeaza Coloana...".

"Toata puterea si intelepciunea omului isi trag trainicia din legatura cu glia. Cu cat (aceasta) e mai adanc si mai solid infipta in pamant, cu atat e mai puternica, mai durabila. Asemenea gigantului Anteu care-si reinnoia puterile prin contactul cu pamantul, Gea, mama sa. De aici pornesc gandirea si intelepciunea, care se inalta catre lumina, catre soare, spre infinit. Romburile octoedrice arata ca drumul spre sferele infinitului nu este drept si lin, ci sinuos, cu urcusuri si coborasuri. Ascensiunea omului de geniu este grea, dar, pana la urma, biruitoare..." scria Brancus.

Dumitru DABA,
"Brancusi", Timisoara 1995